Creația Universității RMIT din Melbourne va revoluționa protezele și implanturile bionice, pentru că va permite celui care le poartă să își dea seama că un anumit lucru atins cu proteza poate fi periculos.

Stratul artificial de piele ar putea fi folosit și ca grefă temporară sau permanentă de piele, în cazul în care pielea naturală nu este disponibilă, spune cercetătorul Madu Bhaskaran, dar și ca mănuși chirurgicale de mare precizie. Poate să să fie aplicată și roboților, oferindu-le simțul tactil, potrivit echipei.

Bhaskarana a explicat: ”Când atingem ceva fierbinte, de exemplu, pielea umană transmite semnale către creier, care le interpretează și generează un răspuns – atunci când ne retragem mâna de pe obiect. Așa funcționează și invenția noastră – când receptează durerea, transmite un semnal electric către o structură care imită creierul și care poate fi programată să genereze un răspuns, dacă pragul de rezistență la durere este depășit”.

Steve Collins, un expert al protezelor la Universitatea din Stanford (SUA) care nu a făcut parte din echipa de cercetare, laudă descoperirea: ”Până acum, protezele s-au axat pe structura și mobilitate, nu pe faptul că am putea fi capabili să receptăm stimuli chiar și după ce membrele ne sunt amputate”.

În 2007, compania britanică Touch Bionic a proiectat o mână bionică care oferea cel mai mare grad de mobilitate de până atunci, dar nu avea și capacitatea de ”a simți”.

Sursa: CNN.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday