Autoritatea europeană a emis o serie de proiecții pe țări, privind evoluția pandemiei atât ca număr de cazuri noi, cât și ca număr de decese și situația internărilor în spitale, până pe 25 decembrie.

  • Cazuri noi

Centrul European pentru Controlul Bolilor arată că, în ciuda restricțiilor zonale impuse de țara noastră, numărul cazurilor noi nu va scădea considerabil până la Crăciun. Ieri au fost raportate 9.005 cazuri noi.

  • Decese COVID-19

La capitolul decese cauzate de COVID-19, curba este de asemenea ascendentă. România se confruntă și cu o supraaglomerare a spitalelor, iar în ultimele patru zile, numărul deceselor zilnice a variat între 130 și 171 de victime.

  • Situația spitalelor și secțiilor ATI

Ieri, numărul internărilor la ATI a urcat din nou, până la 1.226, iar din predicțiile autorității europene reiese că acest bilanț nu va scădea în viitorul apropiat, ci dimpotrivă.

Potrivit raportului sunt și alte țări în care numărul cazurilor noi nu va scădea, precum Bulgaria, Croatia, Danemarca, Germania, Polonia, Suedia. Pe de altă parte, în scenariul pozitiv de scădere a numărului de noi cazuri se află, între altele, Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Franța, Ungaria, Italia, Olanda și Spania.

Sursă:  raport ECDC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday