Cei mai mulţi migranţi care au ajuns în Germania în 2017 sunt de origine română, în număr de 73 de mii de persoane.

Anul trecut migrația netă în Germania a scăzut la 416 de mii, potrivit datelor Biroului Federal pentru Statistică (Destatis), citate de Deutsche Welle. Datele relevă că migrația netă din Asia și Africa a scăzut.

Conform statisticilor, 73 de mii de români au migrat în Germania. Țara noastră a fost urmată de Siria, cu 60 de mii, Polonia (34 de mii),  Croația (33 de mii) și Bulgaria (30 de mii).

Publicația amintește că în total, 1.551.000 de persoane s-au mutat în Germania în timp ce 1.135.000 au părăsit ţara. Migraţia netă a fost astfel de 416 de mii, mai mică decât în 2016 când a fost 500 de mii. Nu au fost luați în considerare cei care au stat o durată scurtă de timp.

Numărul cetățenilor germani și al etnicilor germani care se întorc în țară a crescut la 167 de mii de la 146 de mii în 2016. De asemenea, numărul celor care părăsesc țara a ajuns la 249 de mii, în scădere de la 281 de mii în 2016.

Folosim cookies