Câteva mii de oameni s-au adunat în Piața Victoriei din București, la concertul „Toți pentru Europa”. Scopul evenimentului a fost încurajarea participării la vot.

Comunitatea Declic a organizat duminică seară concertul ,,Toți pentru Europa” pentru a încuraja prezența la vot. În Piața Victoriei au urcat pe scenă Vama, trupa TAXI, Omul cu sobolani, E.M.I.L., SOUND Choir & friends și Funkoteca. Au mai susținut discursuri, între alții, Mihai Șora, Mihai Călin, Victor Rebengiuc și Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, inițiatoarele campaniei #noifacemunspital. După discursuri mulțimea a scandat în repetate rânduri lozinci anti-PSD.

La ora 21:00 cei prezenți au aprins luminile telefoanelor, un simbol al protestelor din Piața Victoriei.

Mihai Șora a susținut un scurt discurs prin care a încurajat prezența la vot:„Să nu-i lăsăm pe alţii să decidă în locul nostru. Să nu preferăm comoditatea noastră, ci să ieşim şi să votăm, gândindu-ne bine la votul pe care îl punem în urnă, până la amănunt”, a spus Mihai Șora potrivit News.ro.

,,Să ne aducem aminte ce se întâmplă zilele astea, prin blocarea orașului pentru o manifestație de partid, arestarea a zece persoane extrem de civilizate la Topoloveni și vă aduc aminte celor mai în vârstă că în 1991 acțiunile forțelor de ordine erau extrem de dure. Întreaga mea generație a fost dezamăgită de acțiunile acelea. Nu mai puteai protesta. Erai atacat cu bulane, bâte, arestat imediat. Dacă mai acceptăm să ni se pună călușul în gură…Dreptul la vot este o datorie. Suntem datori să votăm. Cu cine vreți! Gândiți, informați-vă și votați!”, a spus actorul Mihai Călin pe scena din Piața Victoriei.

,,Nu dăm culoare politică manifestației. Însă îi dăm spirit european. Pregătim activități interactive, o scenă care să te surprindă, muzică care să te convingă să îți scoți prietenii la vot”, se arată în descrierea evenimentului de pe Facebook.

La ora 20 a avut loc și o coregrafie specială, făcută de public, care înfățișa o inimă alături de cuvintele ,,România” și ,,Europa”.

Folosim cookies