București. Autoritățile au decis că masca de protecție va trebui purtată obligatoriu pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor, începând cu data de 13 septembrie.

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență al Bucureștiului s-a reunit astăzi în ședință, pentru a lua noi măsuri înaintea începerii anului școlar 2021-2022.

“Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru, începând cu data de 13 septembrie 2021”, prevede hotărârea adoptată.

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a argumentat, înainte de ședință, că purtarea măștii în jurul școlilor este necesară, ținând cont că din 13 septembrie se vor crea aglomerări atunci când părinții vor aduce sau vor lua copiii de la școală. A mai precizat că vor exista măsuri suplimentare doar la depășirea pragului de 2 la mie.

La ora 10, în această dimineață, Direcția de Sănătate Publică a Bucureștiului a anunțat o rată de incidență de 1,21 de cazuri de coronavirus la mia de locuitori. În ultimele 24 de ore, au fost identificate 338 de cazuri noi.

Hotărârea CMBSU Nr.50 Din 08.09.2021

Folosim cookies