Brazilia devine a doua țară cu peste un milion de infectări cu coronavirus. Vineri a raportat peste 50 de mii de noi cazuri.

Ministerul Sănătății din Brazilia a anunțat că vineri au fost înregistrate 54.771 de cazuri de infectare (cifră înregistrată în 24 de ore), scrie Reuters. În același interval, 1200 de persoane au decedat, bilanțul victimelor ajungând la aproape 49 de mii. Numărul total al infectărilor cu COVID-19 a ajuns la 1,038,568.

BBC notează că numărul scăzut de teste din țară sugerează însă că cifrele ar putea fi chiar mai mari de atât. Brazilia a confirmat primul caz de infectare pe 26 februarie, iar evoluția pandemiei în țară crește îngrijorările privind un colaps economic.

„Acest număr de un milion este mult mai mic decât numărul real de persoane care au fost infectate, pentru că există o sub-raportare de o magnitudine de cinci până la zece ori”, a declarat Alexandre Naime Barbosa, profesor la Universitatea de Stat din São Paulo . „Adevăratul număr este probabil de cel puțin trei milioane și ar putea ajunge chiar la 10 milioane de oameni.”, a mai spus el, potrivit Reuters.

Președintele Bolsonaro a evitat promovarea distanțării sociale, numind-o „o măsură de omorâre a forței de muncă” și spunând că este mai periculoasă decât virusul însuși. El a promovat, de asemenea, două medicamente anti-malarie ca remedii.

Situația la nivel internațional:

Folosim cookies