Bloomberg. În timp ce puterea Angelei Merkel scade din cauza neînțelegerilor din coaliție privind imigrația, amenințarea pentru Europa crește.

“De la biroul de la etajul al șaptelea din Berlin, Angela Merkel este înconjurată de relicve inconfortabile din istoria secolului al XX-lea din Germania. La Est se află clădirea Reichstagului, salvată de foc în 1933, într-un act de incendiere pe care naziștii îl foloseau ca pretext pentru a cimenta puterea lui Adolf Hitler. Următoarea poartă este Ambasada Elvețiană, una dintre puținele clădiri din centrul orașului care a rămas aproape intactă în urma celui de-Al Doilea Război Mondial. Linia Zidului Berlinului care reprezintă hotarul războiului rece cu Germania de Est comunistă este doar la Nord.

Barbaritatea pe care au reprezentat-o acele evenimente a susținut abordarea pe care a avut-o Germania față de vecini și aliați de când a fost creată Republica Federală în 1949. Germania a renunțat chiar la deutschmark, un totem al afluenței postbelice greu câștigate.

Ca mulți dintre vecinii săi, Germania amenință să-și întoarcă atenția spre problemele interne. Noul angajament discutabil al guvernului italian față de euro ar putea fi cauza actuală a consternării care se resimete printre oficialii și investitorii Uniunii Europene – de la Christine Lagarde, șeful Fondului Monetar Internațional, până la Lloyd Blankfein, directorul executiv al Goldman Sachs Group Inc.

“Restul Europei ar găsi, mă tem, că această Germania se va angaja într-o situație mult mai asemănătoare cu politica de izolare specifică SUA. Cu alte cuvinte, ar spune: “Ce înseamnă să fim garantul unității și stabilității europene”, spune Constanze Stelzenmueller, Robert Bosch, senior la Institutul Brookings din Washington. Mai mult, a adăugat că “starea de spirit publică ar putea susține un politician care a aparut și a articulat o astfel de poziție”.

Declanșarea unei astfel de schimbări ar însemna desființarea lui Merkel. Ea se află în fața celei mai grave amenințări la adresa coaliției sale, din cauza problemelor care privest migrația. Dacă forțele care sunt împotriva ei reușesc să doboare – și ar putea încerca în curând – își vor impune propria politică. Asta ar însemna mai întâi că interesele alegătorilor germani și ale aliaților europeni să să nu mai fie pe primul plan. Așa cum nu va mai fi nici Zona Euro, solidaritatea în domeniul migrației, consolodarea integrării ăn UE sau ajutorul oferit Greciei.
Modul în care Merkel a coordonat problemele existente nu a fost pe placul politicienilor germani.

Politica ei deschisă în timpul crizei refugiaților din 2015-2016 a însemnat punctul culminant al nemulțumirilor. A urmat alternativa anti-imigrație. Antagoniștii cei mai vociferi ai lui Merkel se uită peste hotare cu invidie. Peste frontiera din Austria, Sebastian Kurz, care avea 19 ani atunci când Merkel a venit la putere, în 2005, a câștigat cancelaria anul trecut într-o alianță cu Partidul Libertății de extremă dreapta. În Ungaria, statutul lui Viktor Orban de populist anti-imigrant a câștigat în acest an o victorie electorală răsunătoare. Partidul popular al Italiei Lega a intrat în guvern după ce și-a extins sprijinul nordic tradițional profund în sud cu o retorică, de asemenea, anti-imigrantă.

Odată cu schimbarea opiniei publice, liderul Uniunii Creștin-Democrate, Horst Seehofer, a simțit că este momentul lui. A amenințat că își va folosi puterile pentru a începe să întoarcă migranții la frontierele Germaniei. Seehofer declară că va începe să respingă migranții care au fost deja înregistrați într-o altă țară UE, cu excepția cazului în care Merkel reușește să obțină un acord la summitul liderilor UE de la Bruxelles din 28-29 iunie. Rezultatul este deja îndoielnic: Orban și aliații lui din Polonia, Slovacia și Cehia, toți refuzând să accepte refugiații, au boicotat o întâlnire preliminară privind migrația pe 24 iunie.

Migrația este “o provocare europeană care necesită un răspuns european”, afirmă Merkel, argumentând că Germania ar risca să submineze unitatea UE, luând măsuri unilaterale la granițele sale. Acționând în mod colectiv este “una dintre cele mai importante aspecte în a ține Europa împreună”.
Acest mesaj nu primește niciun răspuns din partea Italiei, cel mai mare punct de sosire pentru al treilea an consecutiv pentru migranții care traversează Marea Mediterană. Acolo, omologul lui Seehofer, Matteo Salvini, întoarce navele umanitare și cere mai mult ajutor din partea restului Europei. Paradoxul este că Merkel ar putea fi cea mai bună speranță a Italiei pentru obținerea unui acord global privind migrația. Dacă ar fi fost înlocuită, noul lider german ar fi puțin probabil să ignore provocările lui Salvini și să-i ia în considerare motivele pentru care Italia ar trebui ajutată.

Niciun lider nu este indispensabil, iar după aproape 13 ani sub conducerea lui Merkel, alegătorii germani au dreptul de a cere schimbări.
Totuși, cu forțele politice care se confruntă cu Europa – de la demagogi până la refugiați – și liderii din Rusia și SUA,Merkel pare să se pregătească să lupte pentru o perioadă mai lungă.

De-a lungul timpului, Merkel a ținut linia, cerând tuturor “să-și facă temele”. Cu ajutorul băncii centrale europene a lui Mario Draghi, Europa se află în plină ascensiune.”

 

https://www.bloomberg.com/news/articles/2018-06-27/as-merkel-s-power-drains-the-threat-to-europe-grows