Autoritățile anunță că România urmează să primească, odată cu deschiderea etapei a treia de vaccinare, peste 5,8 milioane de doze de vaccin în lunile martie și aprilie. Cele mai multe doze sunt de la AstraZeneca, urmate de Pfizer și Moderna.

Conform secretarului de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Andrei Baciu, România urmează să primească în această lună 2,7 milioane de doze de vaccin, cele mai multe fiind produse de AstraZeneca.

Din cele 2,7 milioane de doze de vaccin care urmează să sosească în luna martie, 1.300.000 vor fi de la AstraZeneca, 1.112.000 de la Pfizer și 268.000 de la Moderna.

În luna aprilie, România va mai primi alte peste 3,1 milioane de doze de vaccin anti-Covid. ”Vaccinul produs de compania Pfizer va fi livrat în patru tranșe de câte 527 de mii de doze. Pentru vaccinul produs de Moderna vom avea un minim de 249 de mii sau un maxim de 333 de mii de doze, vom vedea cifra finală în perioada următoare. Cu privire la vaccinul AstraZeneca avem estimat un minim de 766 de mii, mergând până la un maxim de 976 de mii”, a precizat Andrei Baciu.

Secretarul de stat a mai spus că România va primi și doze de vaccin Johnsons&Johnsons care se administrează într-o singură doză, în cazul în care, pe 11 martie, Agenția Națională a Medicamentului îl va aproba.

Folosim cookies