Austria. Un tren în care se aflau zeci de copii și adolescenți a deraiat în această dimineață în regiunea Salzburg, iar unul dintre vagoane a căzut într-un râu. Din primele date, 17 persoane au fost rănite ușor.

Potrivit presei locale, până la acest moment, bilanțul se ridică la 17 persoane rănite, dintre care patru au fost transportate la spital. Acestea se aflau în vagonul care a căzut în răul Mur. În tren se aflau peste 50 de persoane, majoritatea elevi și cadre didactice.

Potrivit pompierilor, elevii veneau din statul Stiria și se deplasau prin Munții Alpi, spre orașul Tamsweg din Salzburg, unde se află un centru alpin de școli primare, liceale și institute de formare profesională. Accidentul a avut loc chiar cu o zi înainte de începutul vacanței școlare.

Aproximativ 10 ambulanțe și două elicoptere ale Crucii Roșii din regiune s-au deplasat la fața locului, iar toate persoanele din tren au fost scoase în siguranță. Cauza deraierii trenului nu a fost încă determinată, dar, potrivit pompierilor, incidentul ar fi putut fi cauzat de șinele puternic afectate în urma furtunilor recente. 

Sursa: Deutsche Welle, The Washington Post

Folosim cookies