Australian Open. Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale competiției, după ce a trecut în două seturi (6-1, 6-3) de rusoaica Veronika Kudermetova (36 WTA).

Simona Halep a jucat agresiv încă de la început, reușind să câștige primul set în 31 de minute, prin mingi lungi, alternate de pe o parte pe alta, dar și prin serviciu hotărât. 

După primul game, câștigat de Kudermetova, Simona a câștigat toate cele șase game-uri consecutive. 

Setul al doilea a fost mult mai echilibrat, Simona Halep preferând să se folosească mai mult de loviturile plasate, forțând-o pe Kudermetova să greșească. După 3-3 Simona s-a desprins și a câștigat game după game până la finalul partidei.

Mai departe, Halep va juca împotriva câștigătoarei dintre Iga Swiatek (Polonia, 17 WTA) și Fiona Ferro (Franța, 46 WTA). Meciul este programat să înceapă la ora 12, ora României.

Sursa foto: Twitter personal Simona Halep

Folosim cookies