În plus, judecătorii au cerut ca Djokovic “să fie eliberat în cel mult 30 de minute de la decizie”, iar toate bunurile sale, inclusiv pașaportul, să-i fie returnate “imediat, într-un timp rezonabil”. În plus, ministerul de interne australian trebuie să-i plătească și despăgubiri sportivului.

Totuși, ministrul Imigrației ia în calcul să se folosească de alte prerogative prin care să poată anula viza, existând șanse ca lui Djokovic să-i fie interzis să intre în Australia timp de trei ani. În această situație, cazul ar ajunge tot în justiție, iar judecătorii ar putea da ulterior o nouă sentință.

Audierea în cazul apelului formulat de Novak Djokovic la decizia de anulare a vizei de intrare în Australia a început în jurul orei 1 (ora României). Primii care și-au expus punctul de vedere au fost avocații jucătorul sârb, care au acuzat reprezentanții statului de o ”lipsă totală de probe”. Avocații săi au susținut că Djokovic se califică pentru scutirea medicală de la vaccinare deoarece a fost infectat recent cu Covid și că deși nu era obligat să furnizeze dovezile pentru acea scutire medicală, sârbul a furnizat în cele din urmă acele dovezi.

În timpul discuțiilor cu avocații lui Novak Djokovic, judecătorul Anthony Kelly a spus că pare că Djokovic a primit scutirea medicală necesară de la vaccinarea anti-Covid înainte de a călători la Melbourne pentru turneul de tenis Australian Open și că a prezentat dovezi în acest sens când a aterizat. Judecătorul a adăugat:” Ce putea să facă mai mult acest om?”

Reamintim, documentele depuse în instanță de avocații lui Novak Djokovic arătau că acesta a fost testat pozitiv pentru Covid pe 16 decembrie, la o săptămână după scrisoarea ce a fost informat de organizatorii turneului că poate participa la turneu nevaccinat dacă a fost recent infectat. Între timp, guvernul australian a reiterat că recenta infecție cu Covid a sportivului nu îl face eligibil pentru o scutire de la regulile de intrare în țară.

Astfel, săptămâna trecută, poliția de frontieră a anulat viza, iar, după aterizarea la Melbourne, jucătorul a fost transportat într-un hotel de carantină, ceea ce a stârnit o furtună politică internațională. Noval Djokovic a putut opta pentru părăsirea Australiei, dar a ales să rămână și să conteste în instanță decizia poliției de frontieră.

Australia, o țară care a impus în cei doi ani de pandemie unele dintre cele mai dure măsuri de carantină, trece acum printr-un val de zeci de mii de cazuri, iar rata vaccinării în această țară este de peste 90%. Turneul de tenis Australian Open începe pe 17 ianuarie la Melbourne. Djokovic a câștigat anterior de nouă ori acest turneu.

Foto: Agenzia LiveMedia | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday