Novak Djokovic a ajuns în această dimineață (în Australia este după-amiază) într-un centru special pentru imigranți, la același hotel în care a fost reținut și prima dată. În centrul respectiv se mai află alte 33 de persoane care solicită azil sau sunt în izolare Covid.

Astfel, va fi o a doua perioadă de detenție pentru Djokovic, care și-a petrecut primele patru nopți în Australia în detenție la hotel, înainte ca un judecător să-l elibereze luni. Referitor la apelul de duminică de la Curtea Federală, trebuie decis dacă dosarul va fi judecat de un singur judecător sau de un complet de trei judecători. Presa australiană relatează că dacă vor fi trei judecători, ministrul pentru Imigrație, cel care a decis anularea pentru a doua oară a vizei sportivului, nu va avea alte căi de a contesta sentința.

Într-un document de 10 pagini depus la instanță, ministrul Alex Hawke argumentează că “prezența continuă a lui Novak Djokovic în Australia poate duce la creșterea sentimentului anti-vaccinare” sau chiar la “tulburări civile”, pe fondul anulării vizei.

Dacă Djokovic va câștiga apelul în instanță duminică, calendarul îi va permite să joace la Australian Open luni.

Surse alternative: Reuters, CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday