Asociația VedemJust cere într-o  postare publicată pe Facebook abrogarea Legii recursului compensatoriu. Ieri, Poliția a prins un bărbat eliberat recent în baza legii recursului compensatoriu (a mai fost condamnat pentru omor) care a ucis un tânăr în vârstă de 25 de ani, la Mediaș.

,,ALERTĂ! România a devenit o țară nesigură, căci infractori periculoși sunt în libertate. Asociația Voci pentru Democrație și Justiție atrage atenția asupra creșterii numărului de infracțiuni cu violență în România, majoritatea comise de recidiviști eliberați din penitenciare mai devreme decât perioada stabilită prin hotărârile de condamnare”, transmite asociația.

VedemJust acuză că legea nr. 169/2017, prin care 30 de zile de detenție se consideră a fi executate 36 de zile s-a aprobat fără vreun studiu de impact: ,,Ea a obligat judecătorii să elibereze condamnații mai înainte de a-și ispăși pedepsele. România nu are capacitatea de a integra persoanele eliberate din penitenciar, motiv pentru care rata recidivei și este de 60-70%. Serviciul de Probațiune este total depășit de situație, neavând resursele umane și financiare pentru a-i supraveghea pe cei liberați. S-a ajuns, astfel, în situația ca efectele acestei legi să fie periculoase pentru integritatea fizică și chiar viața cetățenilor onești”.

De asemenea, asociația spune că la această reglementare dovedită ca periculoasă se adaugă greutățile Poliției în a-i prinde pe unii criminali și identifică alte probleme din sistem: Peste 300 de autori ai unor omoruri sunt neprinși, acordarea mult prea ușoară a liberărilor condiționate de către unii judecători, uitându-se că liberarea este o vocație și nu un drept al condamnatului, astfel că ea nu trebuie să se acorde automat când sunt îndeplinite condițiile formale prevăzute de lege;

stabilirea de către unii judecători de sancțiuni inadecvate pentru infracțiuni cu violență, constând în pedepse prea mici sau acordându-se chiar suspendarea pedepsei (inclusiv pentru tentativă de omor!); lipsa din comunicarea publică a instanțelor de informații regulate despre arestarea și condamnarea persoanelor care comit infracțiuni cu violență, uitându-se astfel de rolul pedepselor în prevenția generală, populația trebuind să fie înștiințată cu privire la reacția justiției față de asemenea fapte”.

VedemJust concluzionează că ,,astăzi, siguranța cetățenilor este în pericol” și solicită ,,reacția adecvată” a oamenilor legii: ,,Parlamentul trebuie să adopte legi care să protejeze oamenii nevinovați; Poliția trebuie să reacționeze imediat pentru prinderea răufăcătorilor; Parchetul trebuie să administreze rapid probele; Justiția trebuie să sancționeze foarte aspru infractorii care pun în pericol siguranța și viața cetățenilor”.

Amintim că Ministerul Justiției a transmis că peste zece mii de infractori au fost eliberați mai devreme din închisori, în baza recursului compensatoriu. Aproape două sute dintre ei au comis din nou violuri, crime și alte fapte cu violență.

Totodată, angajații din penitenciare au avertizat că ,,numărul deținuților va crește în următorii trei ani cu până la cinci mii mai mult decât în mod normal, din cauza legii recursului compensatoriu”. Rata recidivei ajunge la 70%, transmiteau ei.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday