UPDATE: Aproximativ o sută de artiști protestează, la această oră, în fața Guvernului. Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a anunțat în această după-amiază că va trimite Corpul de control la Teatrul Național din București: „Vreau să văd exact cum se cheltuiesc fondurile. Nu mi se pare normal să ieşi în presă şi să dezinformezi.”, a spus acesta.

Un protest al artiștilor a fost anunțat pe Facebook, în Piața Victoriei din Capitală, începând cu ora 18:00. Amintim că, zeci de tehnicieni au fost concediați miercuri la Teatrul Național București. De asemenea, Teatrul Național București a anunțat o singură premieră în noua stagiune, iar Ion Caramitru, managerul TNB,  a acuzat lipsa de finanțare.

În descrierea manifestației intitulate ,,Im-protest În Piața Victoriei (Chemăm Toți Artiștii În Stradă)”  se acuză că ,,situația este deosebit de dezastruoasă”: ,,E momentul ca toți: artiști și persoane angajate sau în colaborare cu instituții din mediul cultural din București, și nu numai, să ne strângem într-un gest de solidaritate pentru cei care au fost concediați ca umare a taierii bugetului și a întârzierii subvențiilor din partea primăriei municipiului București.

Situația este deosebit de dezastruoasă, cu toții o resimțim direct: onoarii întârziate luni de ziile, proiecte anulate, spectacole tot mai puține, o totală lipsă de siguranță din orice punct de vedere. Foarte curând vom fi trași răspundere în legătură cu contribuțiile sociale datorate la stat pentru anul trecut iar noi nu suntem plătiți pentru munca depusă anul acesta”.

Artiștii cer ca domeniul culturii să nu mai fie „pus la coadă”:Ne cerem dreptul la remunerarea muncii depuse și de a avea un loc de muncă în instituțiile pentru care ne-am specializat! Cerem banii care ni se cuvin după luni de zile de jucat gratis, cerem deblocrea posturilor, cerem să existăm și să ne desfășurăm activitatea decent, mai bine decât până acum. Cerem să nu mai fie pusă la coadă cultura, sub orice forme s-ar manifesta ea. Educație, teatru, cercetare”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday