Anglia. Poliția a arestat patru persoane acuzate că au postat comentarii rasiste pe rețelele de socializare, la adresa fotbaliștilor de culoare din echipa națională, care au ratat penalty-uri în finala EURO 2020.

Poliția spune că o echipă specializată analizează comentariile rasiste postate pe rețelele de  socializare (Facebook, Instagram și Twitter) la adresa celor trei jucători de culoare, Marcus Rashford, Jadon Sancho și Bukayo Saka, care au ratat loviturile de departajare din finala cu Italia.

Guvernul a promis sancțiuni împotriva companiilor care dețin rețelele de socializare dacă nu elimină cât mai repede materialul ofensator. “Lucrăm foarte strâns cu platformele de socializare care furnizează datele de care avem nevoie pentru a avansa anchetele“, a declarat Mark Roberts, ofițerul responsabil cu ancheta în acest sens, precizând totodată că au fost depuse zeci de cereri de furnizare de date firmelor de tehnologie.

Poliția britanică a mai anunțat că au existat 897 de incidente care au avut legătură cu fotbalul și 264 de arestări în cele 24 de ore din jurul finalei, o creștere semnificativă față de turneele anterioare din 2016 și 2018.

Sursă: Reuters

Folosim cookies