Anglia. Guvernul va interzice de săptămâna viitoare adunările mai mari de șase persoane, din cauza creșterii rapide a numărului de infectări cu coronavirus. Fac excepție școlile, competițiile sportive și ceremoniile (nunți, înmormântări) care urmează regulile sanitare.

Cabinetul condus de Boris Johnson va publica o listă care să cuprindă exact toate derogările de la noua regulă, care se aplică atât pentru reuniunile organizate în spații închise, cât și pentru cele în aer liber.

În cazul în care mai mult de șase persoane merg împreună la bar sau la restaurant, ele sunt obligate să nu stea la aceeași masă, dar restricțiile par îndreptate în special împotriva petrecăreților.

Premierul Johnson a declarat: „Trebuie să acționăm acum. Simplificăm și întărim regulile în privința contactului social – vor fi mai ușor de înțeles și mai ușor de aplicat de către polițiști”

Amenda pentru încălcarea acestor reguli este de 100 de lire sterline, dar ea va fi aplicată doar după ce oamenii sunt atenționați și refuză să se conformeze.

Consilierul pe probleme medicale al guvernului, Chris Whitty, a precizat că rata de infectare cu coronavirus a crescut semnificativ, mai ales în rândul tinerilor cu vârste între 17 și 29 de ani.

Decizia nu se aplică în Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord, ale căror conduceri locale sunt abilitate să ia astfel de măsuri, în timpul pandemiei.

Numărul cazurilor noi de coronavirus s-a apropiat din nou de trei mii pe zi în Marea Britanie, un nivel pe care nu l-a mai avut de la jumătatea lunii mai. 

Surse: BBC, Financial Times 

Folosim cookies