La fel ca acum zece ani, când actualul prim-ministru italian ocupa funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), investitorii se întreabă dacă statele europene își pot susține datoria publică, adâncită în perioada pandemiei. Investitorii sunt din ce în ce mai convinși că actuala conducere a BCE va lua decizia de a majora dobânda de referință.
Problema de această dată, observă Reuters, este lipsa seculară de creștere economică a Italiei, mai degrabă decât excesele financiare pe care le făceau în urmă cu un deceniu Grecia, Portugalia, Irlanda și Spania. Iar pentru autoritățile de la Roma, situația s-a agravat, întrucât chiar Mario Draghi și-a anunțat intenția de demisiona. Cererea sa a fost respinsă de către președintele țării, care i-a spus să meargă în Parlament și să ceară un vot de încredere.
Politicianul de 74 de ani, supranumit “Super Mario” pentru nenumăratele probleme financiare pe care le-a avut de gestionat în lunga sa carieră politică, a fost martorul creșterii costurilor de împrumutare ale statului italian, chiar în mandatul său de premier care a durat mai puțin de un an și jumătate. Recent, el a comentat că “asta demonstrează că nu sunt un scut în fața evenimentelor. Sunt doar un om, iar lucrurile se întâmplă”.
Problema mai profundă a Italiei este că are o datorie de 2,5 mii de miliarde de euro, mai mare decât a celorlalte patru țări amintite. Într-o situație similară, dar în 2012, Draghi promitea că va face “orice va fi necesar” pentru a salva moneda europeană, declarație care până la urmă s-a tradus printr-o politică a BCE de cumpărare a obligațiunilor țărilor cu probleme.
Agenția de presă scrie că declarația făcută pe 26 iulie 2012 are reverberații până în ziua de astăzi, menținând piețele într-un climat relativ calm în așteptarea unei noi decizii salvatoare din partea Băncii Centrale Europene. Totuși, soluția ar putea fi alta, întrucât Italia nu pare că-i poate convinge pe investitori că-și poate susține datoria. “Adevărata problemă este că Italia are o evoluție economică slabă de două decenii. Situația fiscală nu este cauza, ci consecința acestei slăbiciuni”, este de părere Moritz Kraemer, economist șef la LBBW din Germania.
Guvernul de la Roma nu s-a confruntat cu bula imobiliară care a generat criza financiară din 2008, iar problemele sale bugetare nu au fost la fel de severe ca ale celorlalte patru țări amintite. Deci nu a fost nevoit să apeleze la ajutoare financiare din partea FMI, BCE sau a Comisiei Europeane, situație pe care acum ar putea-o regreta.
Cu banii de la investitori, Portugalia și-a rezolvat bugetul, Spania și Irlanda și-au curățat sectorul bancar, iar Grecia a reformat sectorul pensiilor și piața muncii. Italia, la polul opus, nu a făcut suficient pentru a-și impulsiona creșterea economică, în ciuda unor modificări pe piața muncii, la nivelul pensiilor și a sistemului de justiție, considerat unul lent.
Din postura de șef al băncii Uniunii Europene, Draghi a subliniat în permanență importanța sistemului fiscal și a reformelor din partea guvernelor. Însă când el însuși a devenit prim-ministru, a fost nevoit să medieze între partidele din larga coaliție de guvernare, ceea ce înseamnă că subiecte controversate, precum noi modificări pe fiscalitate sau la nivel de pensii, nu au fost abordate.
Puțini se așteaptă acum ca “Super Mario” să schimbe mare lucru, întrucât el însuși nu mai este încrezător că are majoritate în Parlament, iar următoarele alegeri se întrezăresc în primăvara anului viitor. Sub semnătura lui, Italia a înaintat Comisiei Europene un PNRR de circa 200 de miliarde de euro și s-a asigurat de un început solid în privința implementării sutelor de jaloane.
Dar sunt modificări la scară mică, notează Reuters, iar peste 500 de jaloane au ca termen de îndeplinire finalul lui 2025, adică la mult timp distanță după ce Draghi nu va mai șeful executivului. PNRR-ul ar putea fi “colacul italian de salvare”, în cazul în care statul va trebui să-și restrângă bugetul.
Totuși, economia italiană nu performează de mai multe decenii, nu doar de la declanșarea crizei din 2008. Agenția de presă amintește că PIB-ul său este acum mai mic decât în urmă cu 20 de ani, când era cu puțin sub cel al Franței sau Germaniei. De atunci și până acum toate țările din Zona Euro au crescut. Grecia, un caz particular, a scăzut, dar într-un ritm mai lent decât Italia.
Jurnaliștii Reuters subliniază că prin aderarea la zona monetară europeană, guvernul de la Roma a pierdut și opțiunea de a-și devaloriza propria monedă în lupta cu datoriile. Prin acest truc, economia italiană performase timp de mai multe decenii, întrucât exporturile sale au devenit mai ieftine și mai atractive.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.