Într-un interviu acordat Reuters, ministrul economiei, Yasutoshi Nishimura, a declarat că Japonia ar trebui să se concentreze mai mult pe efectele opririi firmelor în timpul pandemiei și sugerează că banca centrală ar trebui să evite împingerea dobânzilor și mai mai adânc, pe teritoriul negativ. Asta pentru că, în mai, creditul a explodat la cel mai mare nivel lunar cunoscut vreodată – firmele au solicitat finanțare pe fondul blocajului și scăderii încasărilor. Nishimura spune însă că o scădere a dobânzilor ar încuraja consumul, iar acest lucru nu este de dorit acum, din rațiuni de sănătate publică: „Nu am ajuns încă la o etapă în care dorim să stimulăm consumul și să încurajăm oamenii să călătorească mult. Eforturile de stimulare a consumului ar trebui să aștepte un pic mai mult.

Reuters observă că, în timp ce oficialii din SUA și Europa sunt acum mai preocupați de relansarea economică, cei japonezi sunt mai preocupați de prevenirea unui al doilea val al epidemiei de coronavirus.

O serie de date recente, inclusiv cifrele privind exporturile, producția industrială și locurile de muncă, sugerează că Japonia va înregistra în al doilea trimestru cea mai gravă scădere postbelică, chiar dacă în primul trimestru care PIB-ul țării s-a contractat cu doar 2,2%, mai puțin decât se credea inițial. Totuși, acesta ar fi fost oricum al doilea trimestru consecutiv de scădere, ceea înseamnă că Japonia a intrat deja în recesiune, prima după patru ani și jumătate, chiar înainte de impunerea măsurilor de carantină.

Analiza integrală Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday