Economia Germaniei se confruntă cu cele mai mari rate ale inflației din ultimele decenii, într-un moment în care războiul din Ucraina încetinește recuperarea economică de după pandemie, atrag atenția reprezentanții a cinci institute economice din Germania.

Din cauza nivelului ridicat de incertitudine cu privire la aprovizionarea Germaniei cu energie din Rusia în perioada următoare, institutele economice ale țării au calculat două scenarii. Primul scenariu presupune continuarea aprovizionării cu gaz rusesc, fără nicio escaladare economică în urma războiului din Ucraina. În cadrul celui de-al doilea scenariu, importurile de gaze rusești se va opri brusc, afectând puternic economia germană.

În condițiile impuse de primul scenariu, specialiștii din Germania se așteaptă ca economia țării să crească cu +2,7 în acest an (față de 4,8%, cât estimau în toamnă) și cu +3,1% în 2023.

Totuși, în cel de-al doilea scenariu, atrag atenția că PIB-ul ar înregistra pierderi de 220 de miliarde de euro în 2022 și în 2023, ceea ce ar duce în final la o scădere economică de -2,2% în 2023 și la cel puțin două trimestre de scădere economică (pentru a fi declarată intrarea în recesiune). De asemenea, inflația, cotată deja la maximul ultimilor 40 de ani, este așteptată să ajungă în acest an la 7,3% în cazul celui de-al doilea scenariu.

“Procesul de redresare a economiei germane este din nou întârziat. Situația economică este modelată de evenimente externe, toate acestea conducând la creșterea prețurilor. Blocajele continue ale lanțurilor de aprovizionare, ca urmare a crizei provocate de Covid, încă afectează negativ producția. Undele de șoc emanate de războiul din Ucraina afectează activitatea economică atât pe frontul ofertei, cât și pe cel al cererii. Pachetele de stimulare ale guvernului, din timpul pandemiei, au avut deja un efect inflaționist. Creșterea prețurilor la energie, ca efect al invaziei rusești, alimentează și mai multe presiunea ascendentă asupra prețurilor”, a declarat Stefan Kooths, vicepreședinte al Institutului Kiel pentru economia mondială. 

Raportul semestrial, în original

Sursa foto: Dreamstime/Pavel Losevsky

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday