Analiză. Mașinile electrice își vor tripla cota de piață în Europa anul acesta, pe măsură ce majoritatea producătorilor de automobile vizează îndeplinirea obiectivelor UE privind emisiile.

Potrivit analizei ONG-ului Transport & Environment (T&E), în pofida pandemiei, vânzările de vehicule electrice au crescut de la 1 ianuarie și vor ajunge la 10% din totalul vânzărilor de automobile până la finalul acestui an, respectiv 15% în 2021, după care vor încetini.

În timp ce pandemia de coronavirus a condus la o scădere generală a vânzărilor de mașini, mașinile electrice, pe care T&E le-a definit atât ca modele de baterii, cât și ca modele hibride plug-in, au devenit tot mai populare.

PSA Group, Volvo, FCA-Tesla și BMW Group respectă deja obiectivul UE privind emisiile, pe baza vânzărilor lor în prima jumătate a anului 2020, arată analiza T&E. Renault, Nissan, Toyota-Mazda și Ford au un mic decalaj de 2 grame de CO2 pe km. La distanță se află Volkswagen (5g), Hyundai-Kia (7g-3g), Daimler (9g) și Jaguar-Land Rover (13g).

Comisia Europeană a subliniat deja planurile de a continua politica de limitare a CO2 pentru autoturisme. 

Asociația Producătorilor de Automobile Europene (ACEA) a declarat că vânzările de vehicule electrice au fost stimulate de schemele naționale de sprijin pentru a favoriza redresarea economică, dar că această tendință nu este neapărat una de lungă durată.

Surse alternative: Transport & Environment, Reuters.

Folosim cookies