Analiză. În ultima săptămână au fost raportate în total 2268 de cazuri de coronavirus, cel mai mare bilanț săptămânal de la sfârșitul lunii aprilie. Mai mult de jumătate sunt în București și alte cinci județe (Argeș, Brașov, Buzău, Iași și Prahova).

În ultima săptămână (22-28 iunie) autoritățile au raportat 2268 de cazuri de infectare cu coronavirus, cel mai mare număr înregistrat din aprilie (20-26 aprilie) când erau raportate 2290 de îmbolnăviri.

Din numărul total de cazuri înregistrat în această săptămână, 1173 sunt în București (322) și alte cinci județe (Argeș cu 279, Brașov cu 194, Prahova cu 140, Buzău cu 117 și Iași cu 121).

La începutul lunii iunie (1-7 iunie) se înregistrau 1.222 de cazuri, iar cifra a crescut săptămânal. În a doua săptămână (8-14 iunie) au fost raportate 1.520 de cazuri, iar în a treia (15-21 iunie) 2.046.

De exemplu, în județul Argeș s-a dublat numărul de cazuri de coronavirus în ultimele două săptămâni. Pe 14 iunie la nivelul județului erau raportate 355 de cazuri, iar astazi sunt 744 de persoane infectate.

Cele mai mari creșteri timp de două săptămâni pe județe (28 iunie față de 14 iunie):

  • Argeș, cu 389 mai multe cazuri
  • Brașov, cu 387 mai multe cazuri
  • București, cu 607 mai multe cazuri
  • Buzău, cu 214 mai multe cazuri
  • Dâmbovița, cu 151 mai multe cazuri
  • Galați, cu 173 mai multe cazuri
  • Iași, cu 242 mai multe cazuri
  • Prahova, cu 212 mai multe cazuri
  • Suceava, cu 257 mai multe cazuri

Folosim cookies