Președintele SUA, Joe Biden și-a început administrația cu scopul de a reuni forțele aliate pentru a ține în frâu planurile de expansiune teritorială ale Chinei, de-a lungul Indo-Pacificului.  Această alianță este un for strategic informal, cu summit-uri semi-regulate, schimb de informații și exerciții militare. Vineri are loc o întâlnire virtuală în cadrul alianței “Dialogul Patrulateral pentru Securitate”.

Reprezentanții de la Washington au spus că printre subiectele de discuție se vor număra criza Covid și cea climatică, precum și cooperarea economică. Deși China nu a fost menționată printre subiectele de dezbatere, chiar creșterea economică și militară a puterii asiatice a determinat refacerea alianței în 2017.

Specialiștii de la Institutul Hoover al Universității Stanford au spus că patrulaterul poate juca un rol important în patru domenii: securitate maritimă, securitatea lanțului de aprovizionare, tehnologie și diplomație. 

În ceea ce privește securitatea maritimă, membrii alianței pot contribui la dotarea Marinei Americane cu echipamente navale substanțiale. Securitatea lanțului de aprovizionare constă în colaborarea bazelor industriale și de fabricație a celor patru state, pentru a pune capăt avantajelor Chinei în domeniul medical și al farmaceuticelor. Tehnologia aliaților va dezvolta sisteme care nu vor necesita componente hardware sau software chinezești, ceea ce va spori securitatea informatică. Din punct de vedere diplomatic, țările din patrulater vor deține mai multă influență asupra statelor din Indo-Pacific. 

“Pot fi provocate mai multe tensiuni cu China, inclusiv posibilitatea unor represalii economice împotriva Indiei, Australiei și Japoniei”, a declarat Timothy Heath, analist al Corpului RAND. Asta s-ar dovedi dificil pentru cele trei state, întrucât China este cel mai mare partener în comerț al acestora.

Cu toate acestea, Heath menționează că această alianță rămâne una informală, și nu poate fi considerată un “NATO asiatic”. Deși membrii au aceleași preocupări în ceea ce privește China, ele au priorități naționale diferite. India se preocupă de Oceanul Indian, în timp ce Australia și Japonia acordă mai multă atenție Mării de Est a Chinei. 

“Dacă China ar spori amenințarea militară împotriva altor țări, există o posibilitate ca Patrulaterul să evolueze într-o alianță militară mai stabilă”, a mai declarat Heath. Altfel, potențialul unei confruntări rămâne scăzut. 

Sursă alternativă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday