Pe 16 decembrie, premierul Marii Britanii Boris Johnson declara că ”nu vrem să interzicem sărbătorirea Crăciunului, să-l oprim, cred că ar fi inuman și împotriva voinței multor oameni din țara noastră”. Patru zile mai târziu, a anunțat restricții severe pentru sud-estul Angliei și Londra: ”În calitate de prim-ministru, este datoria mea să iau deciziile dificile”.
Pe 17 iulie, premierul spera la ”o apropiere de viața de dinainte, până la Crăciun”. Într-adevăr, în august a început ridicarea restricțiilor, a renunțat la recomandarea de muncă de acasă, a redeschis accesul spectatorilor la evenimente sportive și la adunările publice, precizând că măsuri stricte se vor lua local, în funcție de evoluția particulară a situației epidemiologice. A durat până pe 31 octombrie, până când prim-ministrul a anunțat un nou sistem de carantină.
Pe 20 mai, Boris Johnson își declara încrederea că ”vom avea un program național de testare și urmărire a contacților, fără rival în lume. Va fi operațional de la 1 iunie”. Pe 27 mai, ministrul Sănătății a declarat că ”este nevoie ca în aplicația de monitorizare să fie incluși 80% dintre contacții celor infectați cu COVID, pentru ca efortul să fie suficient”. Până în octombrie, însă, în aplicație apar doar 60% dintre contacți, potrivit estimărilor oficiale, motiv pentru care guvernul a recunoscut că ”este loc de îmbunătățiri”.
Pe 19 martie, după ce OMS a declarat pandemie de coronavirus, același premier spunea în fața națiunii că ”putem controla acest val pandemic, în maximum 12 săptămâni vom întoarce valul”. A durat numai patru zile până când a anunțat cele mai stricte restricții pe care le-au trăit britanicii de la Al Doilea Război Mondial. După 12 săptămâni, la jumătatea lui iunie, Marea Britanie înregistra bilanțuri zilnice similare cu cele din martie. Aveau să scadă abia în iulie și august, pemtru a reizbucni în octombrie.
Sursa: CNN