Analiză CNN. China se simte amenințată și își majorează cheltuielile militare, în ciuda recesiunii economice. În realitate, bugetele sale militare sunt mult mai apropiate de cele americane decât o arată cifrele.

Săptămâna trecută, atunci când China a anunțat o creștere de 6,6% a bugetului său militar, în timp ce reducea substanțial fondurile pentru alte domenii, analiștii au spus că Beijingul se simte amenințat și își flexează mușchii. Președintele Xi Jinping le-a spus militarilor să ia în cinsiderare „cele mai grave situații”, potrivit agenției de presă Xinhua. 

Suplimentarea de mai multe miliarde a banilor pentru armată vine în condițiile în care China trece prin cea mai grea recesiune economică din istoria recentă, din cauza pandemiei devastatoare Covid-19. Pentru prima dată în ultimele decenii, 2020 va fi primul an în care China renunță la obiectivul de creștere economică. Anul trecut, Beijing a vizat o creștere cuprinsă între 6% și 6,5% și a obținut o creștere a PIB de 6,1%, cel mai mic în aproape 30 de ani.

În primul trimestru din 2020 China a raportat prima contracție a econommiei din 1976 și până acum, iar pe măsură ce economia s-a contractat, presiunile externe au crescut.

Armata americană a devenit tot mai activă în Marea Chinei de Sud, executând în aprilie inclusiv zboruri cu bombardiere strategice B-1. Vinerea trecută, când Beijingul și-a anunțat prioritățile bugetare, prioritățile sale au devenit imediat clare.

De când Xi Jinping a devenit președinte, armata chineză a făcut progrese incredibile:

  • China a pus în funcțiune primul său portavion construit intern;
  • a devenit operațional avionul invizibil de vânătoare J-20, o provocare pentru variantele americane F-22 și F-35;
  • și-a sporit flota, atât cea de submarine înarmate cu rachete balistice, dar și cu alte nave de nouă generație, precum și cu echiparea acestora;
  • a deschis prima sa bază militară externă în Djibouti (Cornul Africii);
  • și-a construit un lanț de insule artificiale în Marea Chinei de Sud, în realitate un zid de baze de rachete antiaeriene.

Lipsa de transparență

Analiștii au o problemă în a identifica sursa banilor cu care China face aceste îmbunătățiri militare. “Datele privind bugetul de apărare disponibile de la Beijing suferă de trei probleme distincte: lipsa de transparență, omisiuni evidente și nesustenabilitate”, a scris Frederico Bartels, cercetător al Fundației Heritage, într-o lucrare din aprilie publicată pe The Strategist.

După ce a comparat cheltuielile reale Bartels a ajuns la concluzia că deși diferența raportată este mult mai mare, în realitate diferența dintre bugetele de apărare ale SUA și China este de doar 13%, luând în calcul de la cursul de schimb valutar și până la costul forței de muncă. El a declarat pentru CNN că toate cifrele de apărare care provin din China ar trebui să fie tratate cu scepticism, deoarece Beijingul nu intră în detalii cu privire la destinația banilor.

Bartels a dat exemplul unui portavion construit în SUA față de cel construit în China. În SUA, guvernul declară prețul plătit unui antreprenor independent pentru a construi nava, dar în China, aceasta este construită o companie administrată de stat, iar banii pot fi transferați într-un mod mascat. Până la urmă, nimeni nu știe exact cu ce costuri și-a dezvoltat China propriul portavion. 

După investițiile și progresele înregistrate de la venirea lui Xi la putere în 2013, este clar că Beijingul nu va accepta nicio slăbire a forțelor sale armate, iar creșterea bugetului în vremuri de criză economică trimite și un semnal politic puternic către militari.

Articol integral CNN – China’s defense budget shows Xi’s priorities as economy tightens

Folosim cookies