După ce, inițial, s-au bucurat de beneficiile muncii de acasă, acum numeroși angajați par a fi ajuns la limitele acesteia. Astfel, tot mai multe companii încearcă să compenseze lipsa interacțiunii zilnice, organizând întâlniri față în față, periodice, între doi sau mai mulți angajați, de regulă în natură. Altele preferă să negocieze facilități financiare pentru stimularea creativității, așa cum ar fi plata unor antrenori de dezvoltare personală, sau decontarea unor lecții de muzică. 

Întâlnirile în diverse locuri, așa cum erau team-building-urile, o dată sau de două ori pe an, deși eficiente în sudarea echipei, sunt acum considerate insuficiente pentru a înlocui tipul de conversații care se petreceau în fiecare zi în birou. Așadar, companiile care au decis să-și închidă birourile în totalitate, investesc o parte din sumele economisite în reunirea mai frecventă a angajaților, bazându-se pe o mobilitate mai mare pentru a spori interactivitatea. Vor încuraja de exemplu angajații care locuiesc în același cartier să se întâlnească pentru a lua masa sau pentru a bea o cafea. ”Vom fi mult mai îngăduitori în ceea ce privește decontarea costurilor”, spune reprezentantul unei firme.

Pentru departamentele de HR, scopul întâlnirilor în natură este triplu: în primul rând, menține angajații fericiți și motivați, sau, oricum, mai fericiți decât în singurătatea propriei locuințe; în al doilea rând, aceste întâlniri realimentează relații între oamenii care nu se mai văd regulat, așa cum o făceau înainte de pandemie; în al treilea rând, aceste întâlniri ar trebui să stimuleze formarea de echipe pentru a genera idei noi. 

Firmele mai mari, care își permit, își remodelează birourile. Spre exemplu, Dropbox, una dintre primele companii importante care a anunțat că toți angajații săi vor lucra de acasă pentru totdeauna, și-a reproiectat birourile din San Francisco, Seattle, Austin și Dublin în ”studiouri”, schimbând compartimentele de lucru individuale cu canapele și mese mari de întâlniri. Compania își propune să aducă angajații în “studiouri” cel puțin o dată pe trimestru, astfel încât să aibă șansa de a interacționa, de a lansa noi proiecte și de a se angaja în planificarea strategică. Studiourile vor servi, de asemenea, ca centru fizic pentru evenimente sociale, cu comitete regionale care organizează întâlniri locale. Scopul este de a crea ”acele momente de conectare și apartenență despre care știm că sunt incredibil de importante”, a spus Alastair Simpson, care coordonează pentru Dropbox tranziția la un loc de muncă virtual.

Per total, Dropbox oferă o indemnizație individuală de până la 7.000 de dolari pe an pentru a compensa beneficiile pe care le aveau angajații la birou. Pot plăti din această indemnizație antrenori personali, vizite la veterinari, lecții de muzică, pregătire fiscală, scaune ergonomice de birou și alimente. “Am căutat să oferim angajaților beneficii care să-i ajute să se îngrijească de tot acel sine într-un mod cel mai potrivit pentru ei“, a spus Simpson, vicepreședintele de design al companiei. 

Chiar și cu toate aceste călătorii și întâlniri, angajații își vor petrece în continuare cea mai mare parte a timpului acasă. Astfel, angajatorii încep să trateze birourile de acasă ca pe o extensie fizică a propriului loc de muncă al companiei, oferind gustări ce pot fi comandate online sau bani pentru serviciile de menaj. Alte companii oferă burse pentru tabere de vară pentru copii.

Cea mai mare provocare pentru companii este însă să găsească o modalitate de a recrea granița fizică pe care biroul a oferit-o cândva între muncă și viața personală. Cu angajații care stau acasă, mulți lucrează mai multe ore, iar departamentele de resurse umane sunt nevoite să vină cu tot felul de trucuri pentru a-i determina pe angajații să se îndepărteze de ecranele calculatoarelor. 

Splash, o platformă online pentru marketingul evenimentelor, a instituit două zile de ”evadare mentală” pe lună, în care angajații se despart de tablete, laptopuri, telefoane sau televizoare. Acestea zile s-au dovedit mai populare decât vacanța. ”Am observat că atunci când era vorba de vacanță, angajații noștri nu o luau. Dar când era vorba de sănătate mintală, toată lumea a luat pauza. Suntem bucuroși să vedem asta, pentru că vrem să ne asigurăm că nu există epuizare“, spune un reprezentant al companiei.

Alte companii au mers chiar mai departe, instituind concedii suplimentare pentru toți angajații. Cu întreaga companie închisă, angajații știu că-și pot lua liber fără să se îngrijoreze că vor rămâne în urmă. 

Pe o piață a muncii tot mai agitată, companiile sunt presate să treacă rapid la inițiative prietenoase la distanță, pentru a-și păstra angajații și pentru a recruta alții noi. Un sondaj național recent a arătat că 42% dintre angajații din SUA ar renunța la locul de muncă și ar căuta un loc de muncă care să le permită să lucreze de acasă cel puțin o parte din timp dacă angajatorii i-ar obliga să meargă la birou cinci zile pe săptămână. Pentru multe companii, acest lucru face din regândirea biroului o chestiune de supraviețuire. 

Sursă: Business Insider

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday