Amsterdam. Ciocniri între forțele de ordine și manifestanți la un protest împotriva restricțiilor antiepidemice și vaccinării obligatorii, la două săptămâni de la decizia guvernului olandez de a introduce o carantină strictă până la mijlocul acestei luni.

Potrivit poliției, manifestanții s-au adunat într-o piață din centrul Amsterdamului. Majoritatea acestora nu au purtat mască de protecție și nu au respectat regulile de distanțare socială. 

Primarul capitalei olandeze a emis o ordonanță de urgență prin care a permis forțelor de ordine să intervină pentru a dispersa manifestația, după ce protestatarii nu au respectat interdicțiile cu privire la organizarea unor adunări publice, măsură adoptată de guvern în urmă cu două săptămâni, când Olanda a intrat într-o carantină strictă pentru a combate noul val de coronavirus. 

Înaintea sărbătorilor de iarnă, guvernul olandez a impus o carantină strictă ce va fi în vigoare până la mijlocul lunii ianuarie. Magazinele neesențiale, barurile, restaurantele și sălile de spectacole au fost închise, iar adunările a mai mult de două persoane au fost interzise. 

Ca majoritatea statelor europene, Olanda a adoptat măsurile drastice pentru a preveni răspândirea variantei Omicron.

Sursă alternativă: Reuters

Folosim cookies