Ambasadorul Italiei în Republica Democratică Congo a fost ucis, în urma unui atac armat asupra unui convoi ONU, în estul țării.

”Luca Attanasio a murit în urma rănilor suferite, după ce mai multe persoane înarmate au deschis focul asupra unui convoi al Programului Alimentar Mondial, de sub patronajul ONU”, au declarat autoritățile italiene.

Ministerul italian al Afacerilor Externe a precizat că un agent de poliție, care însoțea convoiul, a fost și el ucis. Attanasio a fost numit în funcție la începutul anului 2019. Presa italiană relatează că atacul a fost o tentativă de răpire a oficialilor ONU. 

Incidentul a avut loc în zona Parcului Național Virunga, la nord de Goma, principalul oraș al provinciei Kivu de Nord, unde rebelii comit acte de violență de zeci de ani. Persoane încă neidentificate au atacat convoiul, la ora locală 10:15.

Surse alternative: DW, BBC.

Foto: Moises Lopez/Twitter.

Folosim cookies