Alro Slatina anunță oficial reducerea producției de aluminiu începând cu 2022. Din cauza creșterii tarifelor la energie și gaze, activitatea va continua în doar două din cinci hale.

Consiliul de Administrație al societății a adoptat programul de producție pe anul 2022, ținând cont de evoluția piețelor de energie și gaze: “activitatea de producție a aluminiului primar se va diminua, de la cinci hale de electroliză la doua hale, cu implementarea de măsuri tehnologice care să permită o repornire rapidă și eficientă atunci când condițiile de pe piețele de energie vor reveni la normal“, potrivit unui comunicat de presă.

“Societatea apreciază că o parte din furnizorii și din clienții săi vor fi afectați de măsurile propuse, astfel încât și-a propus să angajeze cu acestea discuții constructive în vederea diminuării impactului și asigurării condițiilor de repornire a capacităților“, se mai arată în document.

Alro Slatina a mai anunțat că nu are în vedere concedieri, ci măsura șomajului tehnic sau devansarea și cumularea unor revizii și reparații. Sindicaliștii din cadrul Alro au anunțat încă de săptămâna trecută că societatea va diminua producția cu 60%, din cauza creșterii tarifelor, dar la acel moment conducerea preciza că o decizie în acest sens nu a fost luată.

La începutul lunii, și Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din țară, a anunțat oprirea producției, invocând aceleași motive. Ministerul Agriculturii a anunțat că va interveni și va acorda fermierilor subvenții pentru cumpărarea îngrășămintelor în 2022.

Sursa foto: Alro Slatina.

Folosim cookies