Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a câştigat din primul tur alegerile pentru un nou mandat, cu 53% din voturi, potrivit BBC. Principalul adversar, Muharrem Ince, a obținut 31% din voturi, după numărarea a 96% dintre buletinele depuse.
Erdogan şi-a proclamat victoria, spunând că rezultatul obținut este expresia puterii democraţiei turce. Muharrem Ince a denunţat nereguli electorale și le-a cerut observatorilor trimişi de partidul său să nu părăsească secţiile de votare.
La alegerile parlamentare, partidul lui Erdogan a obținut de asemenea majoritatea. Alianţa Populară, alcătuită din formaţiunea lui Recep Erdogan, Partidul Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP, dreapta/conservator) şi Mişcarea Naţionalistă (MHP, dreapta) se clasează pe primul loc, cu 53,7% din voturi. Pe locul al doilea se poziţionează coaliţia formată de Partidul Popular Republican (CHP, centru-stânga) cu formaţiunile IYI, SP şi Partidul Democrat, obţinând 34%.
Prezenţa la urne a fost de 87%. După aceste alegeri, președintele primește puteri sporite prin Constituție.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.