Alegeri în SUA. În preziua votului Trump avertizează cu privire la posibile “violențe în stradă”, în timp ce Biden și-a concentrat eforturile pe Pennsylvania, cel mai important stat în aceste alegeri.

  • Câștigată de Donald Trump în 2016 la mai puțin de un procent distanță, Pennsylvania pare a fi acum locul fără de care acesta nu are cum obține un nou mandat. Sondajele arată însă un avans de cel puțin 5% pentru Joe Biden în acest stat;
  • Trump atacă pe Twitter o decizie a Curții Supreme de a permite în Pennsylvania primirea voturilor prin corespondență încă trei zile după data de 3 noiembrie, susținând că, din cauza acestei decizii, “vor fi violențe pe străzi”;
  • Forțele federale au fost desfășurate în 18 state cu scopul declarat de a limita o eventuală intimidare a alegătorilor;
  • Echipa lui Joe Biden se pregătește de o eventuală contestare a rezultatului din partea republicanilor și de o bătălie juridică;
  • Șansele ca unul dintre cei doi competitori să își recunoască înfrângerea în noaptea de 3 spre 4 noiembrie (așa cum se întâmpla de obicei) sunt acum foarte mici, dar este foarte posibil ca ambii să pretindă că au câștigat.

Pe parcursul procesului electoral din Statele Unite echipa Biziday vă ține non-stop la curent cu cele mai relevante evenimente. 

Folosim cookies