Agenția Europeană a Medicamentului a autorizat vaccinarea copiilor cu vârsta între 12 și 15 ani cu serul Pfizer. Este primul vaccin anti-Covid autorizat în UE, pentru această categorie de vârstă.

Marco Cavaleri, șeful EMA pentru Sănătate și Strategii de Vaccinare, a anunțat că comitetul de siguranță a autorizat administrarea serului Pfizer la persoane între 12 și 15 ani: ”Datele noastre au demonstrat că vaccinul este sigur pentru această categorie. Vom transmite concluzia noastră către Comisia Europeană, pentru a-l autoriza. Rămâne la latitudinea țărilor membre să decidă dacă și când îl vor folosi”.

”Recomandăm aceeași schemă de vaccinare ca și la celelalte persoane, adică două doze. Niciunul dintre copiii incluși nu a dezvoltat Covid după rapel, față de 16 cazuri, în rândul grupului de control care a primit placebo”, a adăugat Cavaleri.

”Vaccinul a fost bine tolerat, iar efectele adverse au fost similare cu cele apărute la adulți”, a mai spus oficialul

Recent, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, declara: ”În momentul în care Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) va aborda autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani, vom fi pregătiţi să asigurăm şi vaccinarea pentru această grupă de vârstă, evident cu acordul părinţilor”.

”Aşteptăm cu nerăbdare decizia EMA, cât de repede posibil vom aproba şi noi şi vom începe vaccinarea la această grupă de vârstă”, a explicat și Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății.

Până acum, vaccinul Pfizer a mai fost autorizat pentru administrarea la copiii cu vârste între 12 și 15 ani în SUA și Canada. În urmă cu două săptămâni, EMA a transmis că serul poate fi păstrat în frigidere (la temperaturi de 2-8 grade Celsius) între 5 și 31 de zile după ce este scos din congelator, astfel că acesta a devenit mai ușor de distribuit și depozitat.

În urmă cu trei zile, și Moderna a anunțat că serul său s-a dovedit ”extrem de eficient” pentru această categorie de vârstă și a precizat că va cere autorizarea sa în SUA. În paralel, atât Moderna cât și Pfizer desfășoară studii și în rândul copiilor mai mici, cu vârste între șase luni și 11 ani, care primesc doze ajustate.

Folosim cookies