Presa internațională relatează că mii de persoane au manifestat joi împotriva talibanilor, iar în unele orașe au fost raportate victime. Demonstrațiile au avut loc de Ziua Independenței, care marchează independenţa faţă de ocupaţia britanică, proclamată în anul 1919.
În capitala Kabul, o procesiune de mașini și oameni fluturau drapeluri afgane în culorile negru, roşu şi verde, steag care devine simbolul sfidării talibanilor. “Drapelul nostru, identitatea noastră“, au scandat manifestanți adunaţi joi la Kabul.
Conform AFP, proteste au avut loc și pe străzile din provincia Kunar și în regiunea Khost, unde talibanii au instituit o carantină de 24 de ore după ce au reprimat violent, miercuri, un protest. La demonstrațiile din orașul Jalalabad, manifestanții au înlocuit steagurile talibane cu cele afgane.
În Asadabad, capitala provinciei estice Kunar, mai multe persoane au fost ucise în timpul unui miting, dar nu este clar dacă victimele au murit din cauza faptului că talibanii au deschis focul asupra mulțimii sau într-o îmbulzeală pe care aceștia au provocat-o. Un martor citat de Reuters a declarat: ”Sute de oameni au ieșit pe străzi. La început am fost speriat și nu am vrut să merg, dar când am văzut că unii dintre vecinii mei s-au alăturat, am scos steagul pe care îl am acasă. Mai mulți oameni au fost uciși și răniți”.
The US and other Western powers are pressing on with the evacuation from Afghanistan of their nationals and some of their Afghan staff from Kabul airport, from where about 8,000 people have been flown out since Sunday, a Western security official said 1/6 https://t.co/BXl8EwSazk pic.twitter.com/WuOUJihEmj
— Reuters (@Reuters) August 19, 2021
Unele dintre demonstrații sunt mici, dar combinate cu mulțimea de mii de oameni care încearcă să ajungă la aeroportul din Kabul pentru a fugi din țară, subliniază provocarea cu care se confruntă talibanii de a guverna țara. În același timp, persoane din opoziție care s-au adunat în ultima zonă din Afganistan care nu se afla sub conducerea talibanilor au vorbit despre lansarea unei rezistențe armate sub stindardul Alianței Nordului, care s-a aliat cu SUA în timpul invaziei din 2001.
Pe de altă parte, talibanii au răspuns violent protestelor și față de orice semn de nesupunere actualului regim, deși liderii au precizat că gruparea pe care o conduc a devenit mai moderată și înțelegătoare față de ultima dată când s-a aflat la guvernare. Astfel, mulți analiști se tem că talibanii vor reuși să șteargă complet două decenii de eforturi pentru extindere a drepturilor femeilor și ale omului în general.
Talibanii nu au oferit până acum niciun detaliu despre cum intenționează să guverneze, cu excepția faptului că vor fi ghidați de legea islamică. Aceștia se află în discuții cu fosta administrație a Afganistanului, dar resurselor acestora sunt limitate.
Sursa: The Associated Press, Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.