Afganistan. Cel puțin 20 de persoane au murit în urma unui cutremur de suprafață cu magnitudinea de 5,2, care s-a resimțit puternic în vestul statului.

Cele 20 persoane au murit după ce acoperișurile caselor s-au prăbușit în districtul Qadis din provincia Badghis, potrivit autorităților locale. Mai multe persoane au fost rănite. Qadis este una dintre zonele cel mai grav afectate de o secetă devastatoare.

Seismul a fost unul de suprafață, iar magnitudinea a fost de 5,2, potrivit US Geological Survey.

Afganistanul se află în mijlocul unui dezastru umanitar, agravat de preluarea puterii de către talibani în luna august, când țările occidentale au suspendat ajutorul internațional și accesul la activele deținute în străinătate.

Țara este frecvent lovită de cutremure, în special în lanțul muntos Hindu Kush, care se află lângă joncțiunea plăcilor tectonice eurasiatică și indiană.

În 2015, aproape 280 de oameni au fost uciși în urma unui cutremur puternic de 7,5 grade.

Sursă: Reuters

Foto: Trentinness | Dreamstime.com

Folosim cookies