Viorica Dăncilă a susținut un discurs în plenul reunit al Parlamentului, referitor la prioritățile României în timpul președinției Consiliului Uniunii Europene. Prioritățile sunt organizate pe patru piloni: Europa convergenței, Europa siguranței, Europa – actor global și Europa valorilor comune.

De asemenea, premierul Dăncilă a anunțat că Guvernul și-a propus ca România să adere la Zona Euro în 2024. „Am finalizat raportul de fundamentare a planului național de adoptare a monedei euro. Ținta noastră este ca România să adopte moneda euro până în 2024”, a precizat Dăncilă.

Viorica Dăncilă a făcut apel la consens și pace politică pe timpul președinției Consiliului UE: „Indiferent de opiniile politice, vă rog să vă gândiți la interesul comun ca stat membru al UE. Vă cer decență în limbajul politic și reținere în această perioadă de la lansarea unor acțiuni sau mesaje politice care ar putea afecta imaginea României”.

Principalele declarații ale premierului Dăncilă:

Începând cu 1 ianuarie 2018, vom prelua pentru prima dată de la aderarea României la UE președinția rotativă a Consiliului UE.

Această nouă provocare este un moment istoric pentru țara noastră. Parcursul european al țării noastre, o alegere ireversibilă pe care am asumat-o cu toții, a adus România aici, unde se află astăzi. O Românie cu o creștere economică, cu o democrație stabilă.

Este un eveniment pe care nu trebuie să-l politizăm în niciun fel. Vor fi 6 luni în care Europa va primi cu atenție către România.

Vor fi multiple provocări, dar trebuie să fim conștienți că viitorul Europei înseamnă viitorul copiilor noștri. Vom milita pentru o Europă puternică, în toate dimensiunile ei.

Este deci important să arătăm întregii Europe că România este demnă să conducă Uniunea, să contribuie în mod decisiv la viitorul spațiului european. Cred în consens, echilibru și cooperare. Nu mai este loc de orgolii, resentimente politice, de interese personale și confruntări sterile.

Reiau apelul de pace politică, apelul la consens, pe care l-am făcut la ședința solemnă organizată cu ocazia anului Centenar.

Indiferent de opiniile politice, vă rog să vă gândiți la interesul comun ca stat membru al UE. Vă cer decență în limbajul politic și reținere în această perioadă de la lansarea unor acțiuni sau mesaje politice care ar putea afecta imaginea României.

Doar uniți vom fi mai puternici în demersurile noastre, pentru ca românii să beneficieze de aceleași drepturi și să se bucure de aceleași libertăți. Vă rog ca în următoarele 6 luni să fiți cetățeni, să vă reprezentați țara cu mândrie și cuvinte bune în fața Europei.

Preluarea președinției va permite României să continue promovarea unei abordări consensuale.

În ce privește Guvernul, am privit cu multă seriozitate acest moment istoric. NE-am pregătit temeinic. Fiecare ministru are o agendă amănunțită. România nu e și nu va fi cu nimic mai prejos decât celelalte state membre.

Am pledat, în urmă cu 2 săptămâni, pentru o Românie unită. Vin astăzi cu aceeași viziune pentru Europa. O Europă mai unită și, de ce nu, mai europeană. Motto-ul: Coeziunea ca valoare comună europeană.

Toate acțiunile pe care le vom derula vor fi pentru susținerea și consolidarea acestui concept. Vom acționa pentru reducerea diferențelor de dezvoltare, pentru înlăturarea factorilor care generează separări și ierarhizări.

Vorbim de coeziunea economică dintre statele membre, care să urmărească diminuarea decalajelor. Realizăm că există o competiție firească economică între state sau chiar între regiunile de dezvoltare, însă trebuie să fim conștienți că o creștere accelerată în regiunile slab dezvoltată va însemna o Uniune mai puternică.

Reducerea decalajelor de dezvoltare înseamnă creșterea puterii de cumpărare în aceste zone ale Europei.

Vorbim despre coeziunea socială, care trebuie să asigure beneficii, garanții și șanse egale pentru toți cetățenii europeni. Să nu mai existe cetățeni de rangul I și de rangul ÎI în UE. Să existe un acces egal la resursele sociale, pentru ca să consolidăm încrederea lor în instituțiile europene.

Toți cetățenii europeni să simtă că le este mai bine că trăiesc și vor trăi mai bine în spațiul comunitar decât în afara lui.

Vorbim de coeziune politică, prin care înțelege tratament egal pentru toți cei care aparțin acestei familii europene. La fel ca oricare stat, România își dorește respect și drepturi egale în cadrul UE.

Respect înseamnă tratament echitabil, participare reală la deciziile majore și luarea în considerare a pozițiilor exprimate de fiecare stat membru. Respectul să nu se regăsească doar în tratatul european, ci și în atitudine și dialog.

Prioritățile sunt organizate pe patru piloni. Europa convergenței, Europa siguranței, Europa – actor global și Europa valorilor comune.

Primul pilon: Creștere, coeziune, competitivitate. Dezvoltare durabilă pentru toți cetățenii europeni. Deciziile privind viitorul politicilor europene să se reflecte în prioritățile de finanțare ale Uniunii.

Europa se află într-o perioadă de redresare economică. Arhitectura economică a Uniunii este mai puternică, o dovadă a coeziunii. Sunt necesare demersuri suplimentare pentru consolidarea coeziunii. Președinția României la Consiliul UE își propune să avanseze lucrările în domeniul economic.

Vom promova educația incluzivă și performanță.

Ne preocupă digitalizarea și conectivitatea. Digitalizarea industriei va reprezenta o primă temă națională prioritară. Vom stimula diversificarea actualei baze industriale, prin promovarea digitalizării și implementarea inteligenței artificiale.

Alt obiectiv – conectivitatea. Conectarea regiunilor mai slab dezvoltate cu restul Europei prin rețelele de transport energetice sau digitale este cea mai sigură cale de dezvoltare.

Al doilea pilon, Europa siguranței: mă refer la securitatea internă a UE, la gestionarea frontierelor externe. Vom promova cooperarea între statele membre pentru pregătirea UE față de noile provocări de securitate.

Există o paletă largă de riscuri și amenințări care pot submina valorile și prosperitatea. În ce privește securitatea internă, punem accentul pe creșterea cooperării.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday