Un inginer român și alți trei colegi de naționalități necunoscute au fost răpiți sâmbătă, în Libia, de persoane înarmate. Ei lucrau pentru o companie care extrage petrol din perimetrul Sharara, transmite presa locală.

Sursele citate de presa libiană au adăugat că inginerii au fost răpiți de la locul de muncă de mai multe persoane înarmate. Cei patru ar fi fost duși într-un loc necunoscut.

Aceleași surse susțin că doi dintre ingineri au fost deja eliberați, câteva ore mai târziu, în timp ce ceilalți doi rămân în captivitate.

Teodor Meleșcanu, într-o intervenție telefonică la Digi24: „Celula de criză are, în primul rând, rolul să ne confirme dacă românul este ostatic sau dacă a fost eliberat.”

Comunicat MAE:

„Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României în Libia, relocată la Tunis, are în atenție cazul cetățeanului român.

Din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a fost activată Celula de Criză a MAE.

Celula de Criză a demarat, în regim de urgență, efectuarea unor verificări pentru stabilirea situației de fapt. Având în vedere specificul operațiunilor și situația din Libia, procedurile de verificare pot fi de durată.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz să se facă cu toată precauţia, dată fiind situația de securitate de pe teritoriul Libiei.

Precizăm faptul că, pentru acest stat, Ministerul Afacerilor Externe a instituit, încă din anul 2015, nivelul maxim de alertă: Pericol major – Părăsiți imediat zona sau țara!”

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday