Uniunea Europeană va fi de acord să prelungească termenul ieșirii Marii Britanii din UE doar cu condiția să fie organizat un al doilea referendum privind Brexit, potrivit The Times.

Conform publicației, UE îi va transmite premierului britanic Theresa May că trebuie să organizeze un al doilea referendum sau să propună un acord Brexit mai lejer, în schimbul acordării unei întârzieri a datei de ieșire a Marii Britanii din UE.

Înalți oficiali europeni au anunțat-o deja pe May că opțiunea unui al doilea referendum ar fi condiția pentru extinderea procesului de ieșire din UE, conform surselor The Times.

În continuare, Theresa May este așteptată să solicite un summit al liderilor UE săptămâna viitoare, pentru a discuta acest subiect. Dacă Parlamentul nu ratifică acordul de retragere până săptămâna viitoare, cresc tot mai mult șansele ca UE să prelungească termenul de ieșire din blocul comunitar pentru o perioadă lungă de timp.

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday