CCR avea pe ordinea de zi patru contestații la cel de-al doilea pachet de legi pentru reducerea deficitului bugetar. Exceptând contestația formulată de Înalta Curte față de modificările aduse legii pensionării magistraților, celelalte trei au fost depuse de partidele extremiste AUR, SOS sau POT. A respins azi sesizarea cu privire la guvernarea corporativă a întreprinderilor publice și cea cu privire la legea pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, stabilind că acestea două sunt constituționale.

În urmă cu două săptămâni, CCR amâna pentru 8 octombrie decizia privind reforma pensiilor speciale ale magistraților, dar și pe legile care vizează sănătatea, fiscalitatea și companiile publice. A respins atunci doar contestațiile împotriva restructurării ANCOM, ANRE și ASF. Acum, contestațiile au fost amânate pentru 20 octombrie.

Guvernul a împărțit pachetul doi de măsuri pentru reducerea deficitului în cinci proiecte diferite, pentru a reduce riscul ca întreaga reformă să fie declarată neconstituțională. Angajarea răspunderii pentru reformarea sistemului de pensii ale magistraților, sănătate, fiscalitatea, companiile publice și restructurarea autorităților care se autofinanțează a avut loc la 1 septembrie. Dintre aceste legi, până acum a fost promulgată doar ultima, care vizează reorganizarea ANCOM, ANRE și ASF.

Liderii din coaliție au declarat, de mai multe ori, că proiectul de lege a fost pregătit în așa fel încât să respecte deciziile anterioare ale Curții. Dacă, în vară, prim-ministrul sugera că va demisiona, în cazul în care proiectul va fi declarat neconstituțional, săptămâna trecută și-a nuanțat declarația: “Nu am spus că îmi dau demisia. Am spus despre problema legitimității. Haideți să vedem cum se pronunță CCR și vedem apoi”.

Instanțele de judecată și parchetele din țară și-au suspendat activitatea pe termen nedeterminat, ocupându-se doar de cazurile urgente, în semn de protest.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday