UPDATE, ora 16.30: Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, spune că dintre cele nouă persoane ucise, șase sunt de sex feminin și trei de sex masculin. Acesta precizează că alte 12 persoane sunt rănite. Un bilanț anterior, neconfirmat de autorități, indicase 30 de răniți. Atacatorul este un cetățean austriac, în vârstă de 21 de ani, din Graz, care a fost elevul liceului. Karner a menționat că atacatorul este un fost elev al școlii, care nu a mai absolvit cursurile. “Orice altceva, și multe zvonuri sunt, în acest moment, simple speculații”. Atacatorul a avut asupra sa două arme de foc, pentru care avea permis, conform poliției. Autoritățile încă investighează motivația din spatele atacului.

UPDATE, ora 15.15: Poliția a anunțat printr-o postare pe platforma X că bilanțul a urcat la zece persoane decedate. Printre acestea se numără și atacatorul, despre care presa austriacă, citată de Reuters, scrie că este un fost elev al școlii, în vârstă de 22 de ani. Această informație nu a fost confirmată de autorități. Și primarul din Graz a anunțat un bilanț de zece persoane decedate. Printre victimele ucise se numără și numeroși elevi. Alte cel puțin 30 de persoane au fost rănite, majoritatea internate în spital, mai relatează presa locală, dar nici această informație nu a fost confirmată de autorități.

Austria are una dintre cele mai înarmate populații civile din Europa, cu aproximativ 30 de arme de foc la 100 de persoane, conform unei cercetări realizate în urmă cu câțiva ani.

UPDATE, ora 13:40. Elke Kahr, primarul orașului, a declarat, citat de agenția de presă APA, că are informații potrivit cărora șapte copii și un adult au fost uciși, iar alte persoane au fost rănite și duse la spital. Același bilanț a fost prezentat de ministrul Afacerilor Interne, pentru CNN. Oficialul a spus că victimele minore aveau între 14 și 18 ani.

Oficial, poliția a comunicat doar că mai multe persoane au fost omorâte, că s-a creat un perimetru în jurul liceului și că populația nu mai este în pericol. Tabloidul Kronen Zeitung, citat de Reuters, scrie că trupul suspectului a fost găsit într-o baie.

Ministrul austriac de Interne se deplasează la fața locului, unde acționează zeci de cadre medicale, cu zeci de autospeciale. Landul austriac Stiria a activat planul de intervenție în caz de urgență, pentru mai buna coordonare între serviciile de intervenție și spitalele din zonă, care vor trata victimele.

Știrea în formă inițială. Rețeaua austriacă de media ORF scrie, citând informații de la poliția locală, că mai multe persoane au suferit răni grave, între ele elevi și profesori, și că atacatorul, unul dintre elevi, nu mai este în viață. Tabloidul Kronen Zeitung a relatat că cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața.

Poliția a informat că o operațiune este în desfășurare și că la fața locului au fost trimise trupele speciale, însă nu a dat alte detalii. Primele apeluri la numărul de urgență, prin care au fost raportate focuri de armă, au avut loc după ora locală 10, iar școala este evacuată. În acest moment, nu este cunoscut ce armă a folosit atacatorul.

Graz, în sud-est, este al doilea oraș ca mărime al Austriei și are circa 300 de mii de locuitori.

Surse: The Telegraph, Associated Press

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday