Informația a fost transmisă pentru Reuters de o persoană familiarizată cu investigația autorităților. Aceasta a detaliat că anchetatorii au găsit în ambele motoare ale aeronavei Boeing 737-800 a Jeju Air pene și sânge. La scurt timp după momentul accidentului, o televiziune locală a difuzat imagini care păreau să arate că aeronava a lovit de un stol de păsări în timp efectua manevre de aterizare. 

Potrivit autorităților sud-coreene, cu aproximativ patru minute înainte de accidentul fatal, unul dintre piloți a raportat o lovitură cu o pasăre și a declarat stare de urgență. După aceea, a încercat să aterizeze, prima dată fără succes, iar apoi a încercat o nouă aterizeze la capătul opus al pistei. De asemenea, cu doar două minute înainte ca pilotul să raporteze că avionul a fost lovit de o pasăre, cei ce se ocupă de controlul de trafic aerian au atras atenția asupra activității păsărilor în acea zonă.

Anchetatorii au spus luna aceasta că au fost găsite pene pe unul dintre motoarele recuperate de la locul accidentului. De asemenea, acestea au informat și că imaginile video au arătat că o pasăre a lovit un motor. Ministerul Transporturilor a refuzat, însă, să confirme dacă au fost găsite pene și sânge pe ambele motoare. Ancheta este una dificilă, având în vedere că cele două cutii negre ale avionului au încetat să mai înregistreze cu aproximativ patru minute înainte de accident.

Un fost expert în investigațiile accidentelor aviatice din Ministerul Transporturilor din Coreea de Sud a declarat că, din datele de până acum, există bănuiala că toate sistemele hidraulice, inclusiv cele de rezervă, s-au blocat, ceea ce este foarte rar. De asemenea, cazurile de păsări care lovesc avionul și care afectează ambele motoare sunt ceva rar în aviație la nivel global. Totuși, au existat situații în care ambele motoare au fost lovite, însă piloții au reușit să aterizeze cu succes. 

Accidentul s-a produs pe aeroportul din Muan, (în sudul țării), la finalul anului trecut, la ora locală 9. La bord se aflau 181 de persoane, însă doar două, care se aflau la coada avionului, au supraviețuit. 

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday