Producătorul american de autoturisme a informat că va închide proiectul unui SUV electric cu trei rânduri de scaune și că amână lansarea versiunii electrice a lui F-150, cel mai bine vândut pick-up al său. Ford urmărește să taie din costuri, cu scopul de a stimula cererea.
“Având în vedere comprimarea prețurilor și a marjei”, transmite compania, făcând referire la situația în care prețurile de vânzare cresc mai puțin decât costurile pentru fabricarea automobilelor, “am luat decizia de a ajusta foaia de parcurs pentru produse și tehnologie, precum și amprenta noastră industrială, pentru a ne atinge obiectivele de profit brut în primele 12 luni de la lansare pentru toate modelele noi”, după cum se arată într-un comunicat de presă. Imediat după anunț, acțiunile sale au crescut cu 1,1%.
Mai concret, lansarea camionetei electrice F-150 Lightning a fost din nou amânată, de data aceasta până în a doua jumătate a anului 2027, după ce termenul inițial a fost 2025. Ford spune că, în acest fel, va profita de scăderea costului pentru fabricarea de baterii pentru mașini. Totodată, pentru a profita de stimulentele acordate de guvernul american, în baza Legii pentru Reducerea Inflației, va muta o bună parte a producției de baterii de la uzina din Polonia la cea din Michigan.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.