Poul Weihrauch, directorul general al Mars, a declarat: “Prin primirea portofoliului Kellanova de mărci globale în creștere, avem o oportunitate substanțială pentru Mars de a dezvolta în continuare o afacere sustenabilă în domeniul snacks-urilor, potrivită pentru viitor”. Aceasta ar fi cea mai mare achiziție realizată vreodată de Mars, fiind peste cea din 2008, când a achiziționat producătorul de gumă de mestecat Wrigley, care valora 23 de miliarde de dolari. 

Kellanova înregistrează vânzări anuale de 13 miliarde de dolari pe 180 de piețe internaționale și are 23 de mii de angajați. Experții din domeniu spun că tranzacția curentă, în valoare de 36 de miliarde de dolari, va atrage cu siguranță atenția organelor de supraveghere a concurenței, deoarece reunește mărci cunoscute de bunuri de consum, printre care Twix, Bounty și Milky Way deținute de Mars și Pringles de la Kellanova, însă are mari șanse de a fi aprobată. De asemenea, este nevoie de aprobarea acționarilor Kellanova.

Din cauza inflației, mărcile de produse alimentare caută modalități de a-și spori afacerile și de a-și reduce costurile. Înțelegerea dintre cele două companii va ajuta la compensarea impactului inflației și a eforturilor statelor lumii de a controla comercializarea alimentelor bogate în grăsimi, sare și zahăr, arată specialiștii. În ultimii ani, consumatorii și-au redus cheltuielile neesențiale, ceea ce a dus la o scădere a vânzărilor de dulciuri. 

Presa din SUA scrie că, cel mai probabil, tranzacția Mars – Kellanova va fi încheiată abia în prima jumătate a anului viitor.

Surse: The Guardian, CNN

Foto: Wellesenterprises | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday