CFR Infrastructură a anunțat că incidentul s-a înregistrat în jurul orei 18:30, fiind implicată locomotiva unuii tren de călători operat de compania Regio Călători. CFR explică faptul că, după întoarcerea locomotivei, pentru schimbarea sensului de mers, și în timpul cuplării la vagoane, primul dintre ele a fost tamponat.
Incidentul s-a produs la linia 11, iar traficul feroviar nu a fost afectat. Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER) a deschis o anchetă.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a informat că a activat Planul Roșu de intervenție, dat fiind numărul mare de călători din vagoane. Totuși, au fost rănite ușor 15 persoane, dintre care opt au fost duse la spital.
La fața locului au fost trimise, preventiv, zece autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple și un spital mobil.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.