Serviciul National britanic de Sanatate (NHS) cere donatorilor să ajute la refacerea stocului de sânge, pentru că blocarea sistemelor informatice ale spitalelor din Londra a făcut ca stocurile existente să fie mai greu de identificat pe grupe. Trebuie retestat și catalogat, iar sute de operații și proceduri care necesită transfuzii de sânge au fost anulate. Spitalele cer sânge din grupa O, universală, care poate fi utilizat pentru toți pacienții aflați în situații de urgență, mai ales dacă nu este cunoscută grupa. În plus, sângele trebuie folosit în maximum 35 de zile de la donare, iar recatalogarea stocurilor va face ca o bună parte din acestea să expire înainte de a putea fi folosit.

Medicii britanici atrag atenția asupra efectelor pe care atacul cibernetic de săptămâna trecută le va avea asupra pacienților, în condițiile în care șase spitale mari din Londra, între care Guy’s and St Thomas’, Great Ormond Street și King’s College Hospital au fost afectate, determinând inclusiv sistarea activității din clinicile care recoltau sânge pentru analize.

Synnovis, un contractor al NHS însărcinat cu efectuarea analizelor, a fost ținta unui atac de tip ransomware, în care fișierele sale au fost criptate, până la obținerea unei recompense.

Acum estimările sunt că sistemul va fi perturbat cel puțin până la finalul lunii, însă consecințele vor fi resimțite pe o perioadă mai lungă. 

Surse alternative: Sky News, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday