Datele au fost publicate de către Agenția Europeană de Mediu, într-un raport care analizează impactul schimbărilor climatice asupra circuitului apei în natură, dar și asupra secetei și incendiilor de pădure. Acesta a subliniat faptul că diverse clădiri importante și infrastructură critică, inclusiv spitalele, sunt situate în zone cu risc ridicat. Conform raportului, 11% dintre spitalele din UE se află în această situație.

Între 1980 și 2022, în 32 de țări europene au fost înregistrate 5.582 de decese cauzate de inundații și 702 decese cauzate de incendii. În prezent, însă, unul din opt europeni trăiește în zone potențial predispuse la inundații ale râurilor și aproximativ 30% dintre oamenii din sudul Europei se confruntă cu “stres permanent cauzat de apă”, se arată în raport.

“Aproximativ 15% din instalațiile industriale din Europa se pot afla pe câmpii predispuse inundațiilor. De asemenea, infrastructura precum stațiile de tratare a apei sunt situate în aval. Și mai mult de o treime dintre acestea în Europa sunt situate pe câmpii inundabile”, a declarat Aleksandra Kazmierczak, expert în climă și sănătate la Agenția Europeană de Mediu.

Seceta și valurile de căldură afectează calitatea apei, prin creșterea nivelului de substanțe poluante. Acest lucru limitează accesul la apă al oamenilor și influențează sistemele de răcire ale centralelor nucleare și posibilitatea de a o utiliza în agricultură. De altfel, experții avertizează că situația ar putea deveni și mai rea, pe măsură ce efectele schimbărilor climatice se agravează.

“În 2022, am asistat la o scădere a producției de porumb și de ulei de măsline, în special în sudul Europei. Pierderile cauzate de secetă în agricultură, în sectorul aprovizionării cu apă și în cel energetic, sunt estimate la aproximativ 9 miliarde de euro pe an”, a declarat Kazmierczak.

Agenția Europeană recomandă limitarea dezvoltării de noi construcții în zonele cu risc și apelarea la soluții bazate pe natură, precum plantarea copacilor, sau vegetație, pentru a reține apa rezultată după ploaie sau refolosirea apei tratate. De asemenea, a propus introducerea unor sisteme de avertizare mai eficiente și implicarea autorităților europene și naționale în programe prin care să fie implementată legislația existență și găsite noi soluții pentru protejarea mediului.

Sursă: Euronews 

Foto: Christopher Heil | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday