Trei persoane familiarizate cu ancheta au declarat pentru agenția Reuters că Tesla este investigată pentru “fraudă de investiții” și “fraudă prin fir”. Mai exact, procurorii urmează să demonstreze dacă investitorii și clienții companiei au fost induși în eroare, prin informările companiei, pentru a cumpăra și vinde acțiuni, respectiv pentru a achiziționa autoturisme. 

Investigația este legată de promovarea sistemelor Autopilot și Full Self-Driving, care asistă șoferul la menținerea și schimbarea benzii și la frânare, dar nu asigură o conducere complet autonomă. Departamentul de Justiție examinează afirmații ale Tesla și ale directorului general, Elon Musk, făcute pe site și pe rețelele sociale, prin care au sugerat că mașinile se pot conduce singure.

Într-un videoclip de pe site, acum arhivat, este transmis mesajul că “persoana de pe scaunul șoferului este acolo doar din motive legale. Aceasta nu face nimic, mașina se conduce singură”. Musk însuși a distribuit videoclipul pe rețelele sociale, cu descrierea: Tesla se conduce singură (fără niciun fel de intervenție umană) pe străzi și autostrăzi, apoi găsește un loc de parcare”.  Un inginer al Tesla a declarat, în cadrul unui proces intentat după un accident mortal în care a fost implicat un autoturism Tesla setat pe Autopilot, că videoclipul respectiv prezenta potențialul tehnologiei, iar nu stadiul de dezvoltare de la momentul respectiv (anul 2016). 

Mai departe, într-o teleconferință cu reporterii în 2016, Musk a descris Autopilot ca fiind “probabil mai bun” decât un șofer uman, iar în timpul unei convorbiri telefonice din 2022, a abordat o viitoare actualizare a Full Self-Driving, despre care a spus că va permite clienților să ajungă “la locul de muncă, la casele prietenilor, la magazinul alimentar, fără să atingă volanul”.

Investigația de acum ar putea duce la un proces în instanțele penale, o amendă civilă sau s-ar putea încheia fără o sancțiune, arată agenția de presă, iar în momentul de față, procurorii sunt departe de a ști cum să procedeze în continuare, potrivit uneia dintre surse, pentru că examinează volume mari de documente primite de la companie. De asemenea, potrivit experților juridici consultați de Reuters, anchetatorii vor trebui să demonstreze că Tesla a trecut de la un simplu aspect de marketing la promovări false, făcute cu bună-știință, care au afectat clienții și investitorii.

Afirmațiile producătorului despre Autopilot și Full Self-Driving au atras, de asemenea, atenția autorităților de reglementare americane, care au investigat separat sute de accidente care au avut loc când sistemul Autopilot era activat. Acest lucru a dus la o rechemare în masă a vehiculelor Tesla.

Sursă: Reuters

Foto: Melpomenem | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday