Administrația Federală a Aviației (FAA) investighează dacă era posibil ca angajații Boeing să poată falsifica registrele de teste, reușind astfel să mintă că au finalizat inspecțiile necesare, deși în realitate nu au făcut-o. FAA precizează că a primit o informare din partea Boeing pe 29 aprilie, compania semnalând că este posibil ca inspecțiile legate de fluxul electric și alte funcții ale avioanelor 787 Dreamliner să nu fi fost finalizate. 

Am analizat rapid situația și am aflat că mai multe persoane au încălcat politicile companiei și nu au efectuat un test necesar, deși au înregistrat verificarea ca fiind finalizată”, a declarat șeful programului Boeing 787, Scott Stocker, într-un e-mail adresat angajaților pe 29 aprilie.

Potrivit agenției, Boeing inspectează acum toate avioanele 787 aflate în producție, în prezent, și trebuie să creeze un plan pentru reverificarea aeronavelor care au fost date deja în folosință. Totuși, odată cu verificările suplimentare, va fi încetinită semnificativ livrarea avioanelor aflate încă în producție. 

”Am informat rapid autoritatea de reglementare despre ce am aflat și luăm măsuri de corectare rapide și serioase”, a spus Stocker, adăugând că inginerii au stabilit că problemele nu prezintă un risc imediat pentru siguranța avioanelor. Luna trecută, FAA a demarat o altă investigație asupra Boeing pentru a determina dacă compania a ascuns cu bună știință defectele aeronavelor 787 și 777.

Surse alternative: DW, Euronews 

Foto: Motive56 | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday