Serviciul de securitate internă al Ucrainei (SBU) susține că are dovezi că complotul a fost organizat de Serviciul de Securitate al Rusiei (FSB), care ar fi intenționat să asasineze “și alți reprezentanți ai conducerii militare și politice din vârful statului ucrainean”, precum pe șeful SBU, Vasyl Malyuk, și pe șeful spionajului militar ucrainean (GUR), Kirill Budanov.

Concret, transmite SBU, este vorba despre doi membri ai Serviciului ucrainean de Pază de Stat, ambii cu gradul de colonel, care transmiteau informații secrete către agenții ruși și care încercau să creeze o grupare “care să îl ia ostatic pe șeful statului și, ulterior, să îl ucidă”. Conform oficialilor ucraineni, operațiunea fusese descoperită în urmă cu mai mult timp, iar cei doi agenți au fost supravegheați permanent, planul inițial fiind ca Budanov să fie ucis primul, chiar înainte de Paște. 

“Planul inamicului era următorul: mai întâi, agentul recrutat trebuia să observe mișcările persoanei aflate sub pază și să transmită informații inamicului. În funcție de coordonatele casei în care trebuia să se afle oficialul, urma să fie planificat un atac cu rachete. Apoi, urmau să atace cu drone (n.r. foto) persoanele care rămăseseră în zona afectată. După aceea, rușii plănuiau să țintească cu o altă rachetă, inclusiv pentru a distruge urmele folosirii dronei”, susține SBU, care mai arată că cei doi agenți au fost cei care s-au ocupat personal de aducerea dronelor la Kiev.

Moscova nu a răspuns până la acest moment cu privire la acuzațiile că a organizat complotul. 

Sursa/Foto: SBU

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday