“Domnule Trump, este important să înțelegeți că ultimul lucru pe care vreau să-l fac este să vă pun după gratii. Sunteți fostul președinte al Statelor Unite și posibil și următorul președinte, dar pe mai departe această instanță va trebui să ia în considerare o sancțiune cu închisoarea. Pe cât de mult nu îmi doresc să impun o sancțiune cu închisoarea… vreau să înțelegeți că o voi face, dacă va fi necesar și potrivit”, a spus judecătorul Juan Merchan.

Decizia de sfidare a curții a venit după ce, într-un interviu anterior, Donald Trump a spus că “judecătorul grăbește procesul ca un nebun”, iar “jurații au fost aleși atât de repede încât 95% dintre ei sunt democrați”.

“Pârâtul a încălcat Ordinul făcând declarații publice despre juriu și despre modul în care acesta a fost selectat. Inculpatul nu numai că a pus sub semnul întrebării integritatea și, prin urmare, legitimitatea acestor proceduri, dar a pus din nou în pericol siguranța juraților și a celor apropiați acestora”, se mai arată în decizia de amendare a lui Donald Trump.

Surse: CNN, AP News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday