Poliția din Georgia a intervenit, marți seară, pentru a reprima protestul din Tbilisi, din fața parlamentului, unde zeci de mii de persoane au cerut guvernului, fluturând steaguri ale UE, să renunțe la un proiect controversat de lege privind “agenții străini”, pe care opoziția l-a descris ca fiind “în stil Putin”. Proiectul urmează să fie votat astăzi.

Autoritățile au folosit tunuri cu apă și gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii și pentru a-i îndepărta din apropierea clădirii parlamentului. Polițiștii au lovit mai mulți protestatari, provocând zeci de victime. Deși au reușit să evacueze temporar o zonă din fața parlamentului, protestatarii s-au întors, de mai multe ori după ce au fost alungați, pentru a ocupa bulevardul central Rustaveli, declanșând conflicte succesive cu poliția. 

Președintele Georgiei, care se opune presiunilor partidului de guvernământ de a introduce proiectul de lege, a cerut Ministerului de Interne să “înceteze imediat să disperseze o demonstrație pașnică cu o forță disproporționată […] A fost evident că demonstrația s-a desfășurat pașnic, nu a reprezentat niciun pericol și nu a existat nicio amenințare la adresa ordinii publice. Este o rușine să te întorci împotriva propriului tău tineret”, a adăugat aceasta.

Violențele marchează o escaladare bruscă, după săptămâni de proteste. Populația și-a manifestat opoziția față de propunerile partidului de guvernământ (“Visul Georgian”) de a cere ONG-urilor, grupurilor de campanie și instituțiilor media să se înregistreze ca “agenți străini”, dacă primesc mai mult de 20% din finanțare din străinătate. Opozanții proiectului de lege susțin că, dacă va fi adoptat, va îndepărta Georgia de la drumul său spre UE și “o va împinge înapoi în brațele Rusiei lui Putin”.

Departamentul de Stat al SUA a declarat că legislația “inspirată de Kremlin” ar putealimita libertatea de exprimare, stigmatiza organizațiile care oferă aceste beneficii cetățenilor Georgiei și împiedica organizațiile media independente, care lucrează pentru a oferi populației acces la informații de înaltă calitate”

Partidul Visul Georgian a propus inițial aceste măsuri anul trecut, dar a renunțat ulterior pe fondul unor ample proteste publice și a criticilor din străinătate, care au fost comparate cu normele introduse de regimul președintelui rus Vladimir Putin pentru a înăbuși disidența și a limita activitatea societății civile. 

Sursă: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday