Înainte de întâlnirea reprezentanților celor mai dezvoltate șapte țări (G7), miniștrii responsabili de energie și probleme climatice au întocmit “un acord de principiu” pentru a crește de șase ori capacitatea globală de înmagazinare a energiei, de la 230 gigawați în 2022 la 1.500 de gigawați în 2030, potrivit unui draft obținut de Financial Times.

Printre soluțiile de stocare au fost indicate bateriile și hidrogenul. De asemenea, la întâlnirea din Italia, care se desfășoară între 28 și 30 aprilie, au loc discuții ample și pe alte domenii, cum ar fi folosirea cărbunelui și alte măsuri de eficientizare energetică. Textul prevede că țările ar trebui să renunțe treptat la facilitățile de producție a energiei, prin arderea cărbunelui, dacă nu există soluții de captare a emisiilor. 

Întâlnirea de la finalul acestei luni este prima a miniștrilor energiei și climei din G7, după summitul COP28 privind clima din decembrie, unde s-au reunit reprezentanții a aproape 200 de țări și teritorii. La summit, liderii politici au convenit “tranziția” de la combustibili fosili. 

Financial Times subliniază că multe țări și-au exprimat îngrijorările că sursele regenerabile de energie, cum sunt eolienele sau parcurile fotovoltaice, nu reușesc să furnizeze suficientă energie în condiții meteorologice nefavorabile (când vântul nu bate suficient de tare sau când soarele nu strălucește), motiv pentru care a fost necesară discutarea soluției de creștere a capacităților de stocare. 

FT scrie că barajele hidrocentralelor reprezintă cel mai mare depozit de energie din surse regenerabile, dar hidrocentralele asigură numai 15% din totalul energiei produse. În viitor, Agenția Internațională pentru Energie se așteaptă ca bateriile să reprezintă 90%, luând locul barajelor. 

AIE a subliniat, săptămâna trecută, rolul esențial al bateriilor pentru îndeplinirea obiectivelor climatice asumate la COP28. Costurile pentru fabricarea acestora a scăzut cu peste 90% în ultimii 15 ani, potrivit datelor agenției citate de publicația britanică. 

Sursă: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday